Plagiatul înseamnă furt.

Plagiatul este o însuşire a unei opere literare,  artistice sau ştiinţifice, a unor idei, expresii, invenţii, cuvinte sau propoziţii şi prezentată ca  fiind o operă proprie, o creaţie personală.

Plagiatul este o copiere, o reproducere.

O dată cu accesul facil la Internet, plagierea a devenit extrem de simplă.

Dar mai interesante sunt formele plagiatului:

1. Prima formă a plagiatului: Plagiatul flagrant – Copierea grosolană, cuvânt cu cuvânt a unor pasaje direct din cărţi, lucrări, jurnale, reviste de specialitate, articole sau orice alte surse tipărite.

O singură propoziţie copiată reprezintă plagiat.

Cititorul unei lucrări porneşte de la premiza că are în faţă o lucrare originală al cărei autor este persoana menţionată pe copertă. Orice alte cuvinte neaparţinând autorului, menţionate într-o lucrare, trebuie obligatoriu citate prin ghilimele sau prin indentarea paragrafelor cu indicarea sursei şi a autorului.

Lipsa citării sau a prezentării sursei conduce cititorul către convingerea falsă că o lucrare este în întregime scrierea originală a autorului. Se poate ajunge până la citarea unor lucrări plagiate când în realitate autorul este o altă persoană.

2. A doua formă a plagiatului: Plagiatul prin parafrază sau parafrazarea.

Aceasta este o zonă gri a plagiatului în care un autor este conştient că o idee nu îi aparţine, evită calchierea directă şi alege calea unui furt mai greu de descoperit.

Plagiatul prin parafrază este o dezvoltare, o explicare în formulă personală a ideilor, lucrărilor, invenţiilor, operelor altuia şi prezentată ca fiind o lucrare proprie, originală.

3. A treia formă de plagiat: Plagiatul prin citate defectuoase

În această formă, plagiatorul foloseşte una din metodele de mai jos:

- Autorul foloseşte un număr uriaş de citate corecte nemailăsând spaţiu pentru nimic original în lucrare. În fapt lucrarea este o colecţie de citate care nu poate fi semnată de un autor nou.

- Autorul uită în mod convenabil să menţioneze elemente ale citării pentru a disimula sursa originalului şi a împiedica verificarea citatului.

- Se menţionează autorul unui text dar nu există niciun citat în nota de subsol.

- Autorul citează corect sursa dar uită să pună semnele citării pentru a prezenta în mod fals textele altuia ca fiind prezentări sau intepretări proprii.

- Autorul îşi citează propriile lucrări mai vechi înşelând aşteptările de originalitate ale cititorului.

Alberto Kurtyan

Am observat câteva chestiuni suspecte asupra citatelor jurisprudenţiale utilizate  CSM.

Citatele folosite de CSM în comunicatul de presă sunt falsuri grosolane (nici măcar intelectuale).

COMUNICATUL CSM care contine trimiterile jurisprudentiale false.

Primul citat.
Astfel, paragraful 31 din Hotărârea Curţii în cauza Barfod c. Danemarca spune:

CORECT: “interesul general de a permite o discuţie liberă asupra funcţionării justiţiei este superior interesului de a proteja pe cei doi judecători împotriva criticilor”

CSM a răsucit traducerea frazei pentru a se înţelege exact INVERS. A înlocuit interesul superior cu interesul inferior şi a tradus prin perifrază inacceptabilă.

Iată citatul fals conţinut în Comunicatul plenului CSM însuşindu-şi motivarea Inspecţiei Judiciare.

== Referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în afacerea „Braford contra Danemarcei” a decis că „interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora (FALS)”==

Versiunile originale
AFFAIRE BARFOD c. DANEMARK
(Requête no 11508/85)

Versiunea franceză
31. L’atteinte à la liberté d’expression du requérant fut provoquée uniquement par le second élément. La Commission considère toutefois qu’il avait trait à des questions d’intérêt général relatives à la bonne marche de l’administration, y compris le pouvoir judiciaire. Selon elle, le critère de la nécessité doit en la matière jouer avec une rigueur spéciale: partant, même si l’article pouvait se lire comme une attaque contre les deux juges non professionnels, il importait plus d’autoriser une discussion ouverte du fonctionnement de la justice que de protéger les assesseurs en cause contre des remarques du genre de celles du requérant.

Versiunea engleză
31. The interference with the applicant’s freedom of expression was prompted by the second element alone. However, in the opinion of the Commission this statement concerned matters of public interest involving the functioning of the public administration, including the judiciary. According to the Commission, the test of necessity had to be particularly strict in such matters: thus, even if the article could be interpreted as an attack on the two lay judges, the general interest in allowing public debate about the functioning of the judiciary weighed more heavily than the interest of the two lay judges in being protected against criticism of the kind expressed in the applicant’s article.
……………..

Al doilea citat FALS din comunicat.

in cauza „Pager şi Oberschlick contra Austriei” s-a statuat că „activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept (FALS)”.

Acest citat nu exista. Aceste cuvinte nu exista in Hotărârea CEDO.

Iata versiunile originale (sursele de inspiraţie ale citatelor falsificate)

34. La presse joue – la Cour le rappelle – un rôle éminent dans un Etat de droit. Si elle ne doit pas franchir certaines bornes fixées en vue, notamment, de la protection de la réputation d’autrui, il lui incombe néanmoins de communiquer, dans le respect de ses devoirs et responsabilités, des informations et des idées sur les questions politiques ainsi que sur les autres thèmes d’intérêt général (voir, mutatis mutandis, l’arrêt Castells c. Espagne du 23 avril 1992, série A no 236, p. 23, par. 43).
Parmi eux figurent sans nul doute ceux qui concernent le fonctionnement de la justice, institution essentielle à toute société démocratique. La presse représente en effet l’un des moyens dont disposent les responsables politiques et l’opinion publique pour s’assurer que les juges s’acquittent de leurs hautes responsabilités conformément au but constitutif de la mission qui leur est confiée.
Il convient cependant de tenir compte de la mission particulière du pouvoir judiciaire dans la société. Comme garant de la justice, valeur fondamentale dans un Etat de droit, son action a besoin de la confiance des citoyens pour prospérer. Aussi peut-il s’avérer nécessaire de protéger celle-ci contre des attaques destructrices dénuées de fondement sérieux, alors surtout que le devoir de réserve interdit aux magistrats visés de réagir.

34. The Court reiterates that the press plays a pre-eminent role in a State governed by the rule of law. Although it must not overstep certain bounds set, inter alia, for the protection of the reputation of others, it is nevertheless incumbent on it to impart – in a way consistent with its duties and responsibilities – information and ideas on political questions and on other matters of public interest (see, mutatis mutandis, the Castells v. Spain judgment of 23 April 1992, Series A no. 236, p. 23, para. 43).
This undoubtedly includes questions concerning the functioning of the system of justice, an institution that is essential for any democratic society. The press is one of the means by which politicians and public opinion can verify that judges are discharging their heavy responsibilities in a manner that is in conformity with the aim which is the basis of the task entrusted to them.
Regard must, however, be had to the special role of the judiciary in society. As the guarantor of justice, a fundamental value in a law-governed State, it must enjoy public confidence if it is to be successful in carrying out its duties. It may therefore prove necessary to protect such confidence against destructive attacks that are essentially unfounded, especially in view of the fact that judges who have been criticised are subject to a duty of discretion that precludes them from replying.

——————–
http://goo.gl/2ASlW
http://goo.gl/xi0Rw

http://goo.gl/uITK0
http://goo.gl/EJuCq

In fine, CSM citează de fapt propriile opinii la mâna a doua cu privire la Hotărârile CEDO ca şi cum ar fi citate ale CEDO.

Dragă CSM, cred că ai nişte explicaţii de dat.
E destul de scandalos ce se intampla.

Aceste false citate au fost folosite in mai multe decizii ale CSM.

Alberto Kurtyan

Mai tineti minte ca am fost condamnat “penal” la o amenda
administrativa de 1000 LEI pentru publicarea (pentru prima oara in
istorie), pe site-urile www.monstruloficial.ro si www.kurtyan.org,
integral, a Monitorului Oficial, de la 1989 – 2011.

Gata! Pot sa mor linistit ca am facut si eu ceva! Daca nu imi bat toba
altii, mi-o bat eu singur.

Ei bine, MOF si directorul ei Marinescu au pierdut procesul. Solutiile
procurorilor au fost invalidate de instanta.

Amenda a fost anulata, “condamnarea” a fost infirmata
DEFINITIVA.

Cand va veni motivarea, v-o dau si voua.

Multumesc pentru sprijin.

Alberto Kurtyan

Culmea cinismului
Kovesi declara ca arestarea este benefica pentru suspecti.

In 25 aprilie, LC Kovesi, procuror general a sustinut cresterea perioadei de retinere dispusa discretionar de procuror de la 24 de ore la 48 de ore.
”Va ajuta nu numai cercetarea penala, ii va ajuta si pe judecatorii care vor dispune aceste masuri, pentru ca nu vom mai avea o justitie contracronometru. Va ajuta si persoanele care sunt suspectate, pentru ca si avocatii vor avea un timp mai mare pentru a studia probele si pentru a-si pregati apararea. Cred ca ar fi o masura benefica pentru toate partile care participa intr-un proces penal.”

S-a gasit solutia. Suspectii trebuie arestati perioade mai lungi pentru a avea timp sa isi pregateasca apararea.

Kovesi aplica strategia catastrofei.

Creeaza sau pretinde ca exista o catastrofa sau un dezastru si vei reusi sa treci legi nedemocratice.
Aceasta a fost strategia conducatorilor dintotdeauna, folosita pentru a-si acoperi incompetenta sau pentru a treceti legi restrictive.

Oamenii prefera sa isi vanda libertatea pe un sentiment iluzoriu de siguranta.
Cand isi dau seama ca s-a strans latul de gat este prea tarziu. Asa a fost cu comunismul, asa a fost cu nazismul si toate legile rele date in tara asta.

Facatorii de bine, prin pasi mici, au reusit sa ne rapeasca libertatea, centimetru cu centimetru.

Asa este si cu ARESTAREA DE 2 ZILE, la cheremul procurorului.

Este nefericita aceasta diferentiere de terminologie:retinere, arestare, conducere la sectie, etc. Voi denumi in text retinerea tot arestare.
In esenta, retinerea este tot o arestare, adica o restrangere a libertatii, o privare.

Cererea procurorului arata neputinta sistemului represiv, inflexibilitatea si lipsa de pregatire a procurorilor.

Justitia in Romania nu a fost niciodata contra cronometru. Cauza Thysen care treneaza de 27 de ani in instante arata clar ca nu exista nicio graba in sistem. Penal, civil, tot aia. Dureaza ani de zile.
Justitia pentru ei este cu termen de recomandare.

De ce se vrea prelungirea arestarii la 3 zile, fara judecator?

In prezent, asupra procurorilor planeaza suspiciuni profesionale grave, de la incompetenta pana la coruptie, de la represiune nedreapta pana la ancheta abuziva.

Increderea in justitie este la un minim istoric. UE ne monitorizeaza Justitia in mod oficial. CEDO ne condamna pe banda rulanta. ICCJ este o pepiniera de erori judiciare.

Penitenciarele incep sa se umple de judecatori si procurori. Nu folosesc denumirea de magistrati pentru ca procurorii nu sunt magistrati.

In aceste conditii, de ce oare am acorda puteri represive sporite procurorului?

Oare democratia noastra va functiona mai bine daca vom da dreptul procurorului, ca in loc sa ne incalce libertatea o singura zi, sa ne inchida 3 zile?

Se pare ca “libertatea”, “starea de libertate” devine pentru procurori o chestiune relativa.

De ce sa punem libertatea noastra in mana unor functionari?

Probabil ca vor raspunde: “Ce problema ai cu arestarea? Stai la caldura, mananci pe banii statului…”

Cinismul propunerii este cu atat mai mare cu cat se spune ca arestarea va fi benefica pentru suspecti.

Le va da ocazia sa se pregateasca mai bine pentru proces iar avocatii vor avea un timp mai mare pentru a studia probele.

Eu cred ca cei mai in masura ar fi sa raspunda magistratii arestati si procurorii arestati. Sa ne spuna ei cat de benefica le-a fost arestarea si cat de bine le-a prins.

Propunerea este cinica iar procurorii incearca sa ne rapeasca libertatea propovaduind ca ei stiu mai bine ce e bun si util pentru noi.

Ei ne vor binele.
Este spre binele nostru sa fim arestati 2 zile in loc de o singura zi. Asa este. De ce nu 5 zile. De ce nu 29 de zile, cum faceau pana de curand?

Cand justitia este mai mult loterie decat dreptate, cand procurorii sunt acuzati in gura mare de incompetenta, coruptie si partizanat politic, propunerea aceasta este exact ce ne lipsea.

Prelungirea arestarilor ordonate de functionari.

Sper sa nu apuc ziua acestei “masuri benefice”.

De ce nu rasturnam si prezumtia de nevinovatie. In felul acesta justitia va fi si mai simpla pentru procurori.

Sau sa scapam de judecatori cu totul.

Sa modificam constitutia pentru a da ocazia procurorilor sa isi bea cafeaua in liniste. E obositor sa alergi dupa infractori.

De ce nu ne intoarcem la justitia comunista, cand procurorii arestau ei direct, fara sa mai intrebe niciun judecator.

Toată motivarea de 16 pagini este, de fapt, o singură propoziţie, tradusă şi rezumată astfel:

Curtea constată că UNBR are dreptul să respingă pe cale administrativă cererea de admitere în profesie a petentului deoarece acesta a avut o “conduită de negare a legalităţii structurilor de exercitare a profesiei”. (pagina 15, rândul 27 din decizie)

Curtea introduce astfel o un nou test juridic pentru interpretarea caracterului justificat al refuzului emiterii unui act administrativ în accepţiunea art.2 alin.(1) literele i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

Testul stabilit de decizia instanţei supreme este simplu.
În cazul în care petentul contestă legalitatea unei autorităţi administrative aceasta este îndrituită să refuze rezolvarea unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim al acestuia.

E o glumă, nu?
Este absolut scandalos.
Motivarea este redactată de Gabriela Elena Bogasiu.
Cum poate semna un om raţional o astfel de hotărâre?

Alberto Kurtyan

Nu prea înţeleg ce valoare juridică are Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 954/2012 în care părţile litigante sunt alteţe, majestăţi, prinţi şi principese, regi şi regine.

Titlurile nobiliare din România şi privilegiile lor au fost desfiinţate de două ori în România.

Prin Convenţia de la Paris din 1855, art. 46 când au fost desfiinţată toată liota de boieri şi boiernaşi, stolnici, postelnici, spătari, paharnici, vistiernici, bani şi mari logofăţi.

Şi în 1948 când Republica a interzis (valabil până în zilele noastre) orice titluri nobiliare şi privilegii ale majestăţilor, alteţelor regale, prinţilor şi principeselor.

Toţi am devenit egali în faţa legii iar teoretic toţi ar trebui să fim trataţi egal de către judecători.

Folosirea de astfel de titluri şi formule de adresare bombastice nobiliare de către judecători ai ICCJ în cuprinsul Deciziei nr. 954/2012 frizează ridicolul şi sunt cel puţin nepotrivite pentru forma de organizare statală republicană a României.

Dacă respecţi ordinea constituţională, nu poţi, în calitate de judecător la Înalta Curte să te adresezi unuia cu apelativul pârâtul Vasile Brânză iar altuia pârâtul Prinţ Grigore sau pârâta Alteţă sau Majestate.

Toţi suntem cetăţeni români şi avem nume civile.

Pe cetăţenii români de rând, judecătorii nici măcar nu îi gratulează cu apelativul “domnul” sau “doamna”.
Dar în Decizia amintită, cetăţenii români născuţi din sau pe lângă fosta familie regală sunt copleşiţi de judecători cu titluri nobiliare. Toate acestea se întâmplă într-o republică.

Numele civil al fostului rege este Michael von Hohenzollern-Sigmaringen.
Numele lui nu este Mihai I sau Mihai al României sau Regele Mihai.

Este şi puţin ilegal să cânţi în strună unui fost şef de stat care pretinde că a moştenit România de la tatăl său ca pe o turmă de oi cu saivan lăsată de la un cioban la fiul său şi care încă se mai crede pretendent legitim la tronul României.

În 1997, acest monarh de fotoliu scria în fiţuica intitulată “Normele fundamentale ale Casei regale”: “Coroana României va trece de la Şeful Casei Regale la primul născut bărbat, şi, în lipsa unui bărbat, la prima născută femeie.”

Coroana României este, se înţelege, demnitatea de şef de stat.

În urmă cu câţiva ani, un actor de vodevil, Radu Dudă s-a căsătorit cu Margareta, fiica lui Mihai şi Ana, de profesie majestăţi.

Pentru că Radu Dudă nu sună frumos sau nobil, acesta a primit un titlu nobiliar nou: Radu von Hohenzollern-Veringen-Dudă. Deoarece nu îi plăcea nici numele ăsta, şi l-a schimbat în “Radu al României Dudă” (nu glumesc).

Aceste majestăţi au şi SRL-eu la Registrul Comerţului cu sediul social… aţi ghicit… la Castelul Regal, Săvârşin, judeţul Arad.

Deci majestăţile lor sunt şi negustori.

Veţi vedea că în Hotărârea AGA depusă la Registrul Comerţului se păstrează pronumele pompoase şi ilegale “majestatea”, “alteţa”, “regina”, “regele”.

Denumirile de “rege”, “regină” au fost scoase în afara legii acum 65 de ani iar denumirile acestea folosite în acte oficiale judiciare trebuie sancţionate.

Judecătorii care au folosit astfel de forme de adresare trebuie sancţionaţi iar deciziile judecătoreşti ridicole trebuie modificate.

La urma urmei, dacă erau atât de nobile aceste case regale cu alteţe şi principese, de ce oare îi vedem în procese prin instanţe cu bastarzi şi poveşti cu negustori regali?

Cu ce sunt mai presus ei de buticarii noştri locali sau de amantele sau fustangii noştri autohtoni?

Sau să înţelegem că judecătorii au folosit formulele de adresare într-o fină persiflare?

Nu cred.

Alberto KURTYAN

Amuzantul director Mircea Marinescu lovește din nou cu brațul său de mămăligă.

Cu mâna de lui bleagă de meduză eșuată, a semnat încă o somație (atașată).

Atelierul tipografic ”Monitorul Oficial” se crede titular de drepturi asupra Legislației României.

Cum se cheamă un om care ignoră în mod deliberat caracterul public al tuturor publicațiilor Guvernului României și al Parlamentului?

Cât de ridicol poți fi, stimate Mircea Marinescu?

Crezi că nu voi mai publica pe internet Monitorul Oficial?
Te anunț că în timpul vieții mele, acest lucru nu se va întâmpla.

Extrăda-te-aș în Libia!

Alberto Kurtyan

Am actualizat baza de date a Monitoarelor Oficiale si am observat, foarte ciudat, ca unele monitoare sunt goale.
www.monstruloficial.ro

MOF1 nr. 718 din 2011
MOF2 nr. 0071bis din 2011
MOF3 numerele 0180, 0246 si 0320 din 2011

Cunosc vechea smecherie utilizata de fraudatori care cumparau tot tirajul ziarelor dintr-o localitate mica pentru a nu aparea anunturile/publicitatea licitatiilor sau pentru a ascunde anumite informatii destinate publicului, cum ar fi citatii, licitatii, hotarari AGA… etc.

Nu m-am gandit totusi ca smecheria sa fie utilizata si la nivelul publicatiei oficiale a Romaniei.

Ce contin Monitoarele goale?

Poate ne raspunde Mircea Marinescu, directorul institutiei (de preferinta inainte sa fie dat afara – directorii de la Atelierul Tipografic ”Monitorul Oficial” sunt schimbati ca ciorapii)

Alberto Kurtyan

Prim procurorul Parchetului Sector 5, Cerasela Georgescu a respins ca neintemeiata plangerea impotriva ordonantei nr. 12771/P/2010 din 20 iulie 2011 prin care am “condamnat” la amenda administrativa de 1000 RON pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 139^8 din Legea nr. 8/1996.

Adica, am publicat pe Internet toate Monitoarele Oficiale din 1990-2011.

Bineinteles, atat ordonanta doamnei Pasare si ordonanta doamnei Georgescu ofera motivari neconvingatoare.

Este o idiotenie sa crezi ca Monitorul Oficial este un document purtator de drepturi de autor sau drepturi conexe de vreun fel (formatul).

Nu am facut puscarie pana acum dar pentru asta merg cu placere in spatele gratiilor.

Imi pare doar rau ca lantul procurorilor inepti nu se mai termina.

Am primit comunicarea, pe alte cai decat cele legale, dupa 2 luni de rugaminti adresate Parchetului Sector 5.

Alberto Kurtyan

Ieri, 25 iulie 2011 am primit in cutia postală ordonanța procurorului Cătălina Pasăre de la Parchetul sectorului 5 de scoate de sub urmărie penală pentru infracțiunea de copyright infringement DAR… am fost sancționat administrativ cu amendă de 1000 RON și cheltuieli judiciare de 100 RON.

Asta înseamnă că sunt VINOVAT dar fapta nu este atât de gravă încât să merite închisoarea. Dar tot VINOVAT sunt.

Vă imaginați surpriza!

Legile României sunt create de cetățenii României iar aceștia sunt și proprietarii acestor legi. Legile nu pot fi protejate prin copyright și nici formatul în care au fost publicate originar (Monitorul Oficial).

Monitorul Oficial este document public din 1832 și nu poate fi vreodată protejat în forma originară, nici în 1998 (Legea 202) nici prin vreo altă lege, nici retroactiv și nici pentru viitor.

Bineînțeles că nu regret  ”fapta”, nu am de gând să mă opresc din publicarea Monitorului Oficial și aștept ca Justiția Română să mă azvârle în pușcărie.

Nici nu mă gândesc să mă opresc din săvârșirea ”infracțiunii”.

Asta este una din infracțiunile care merită săvârșite la infinit. Este atât de dată peste cap încât nu merită nici atenție și nici considerare de vreun fel.

Atașat, găsiți textul ordonanței.

Alberto Kurtyan